Hai cu noi… să facem binele!
De ce voluntariat?
Pentru că trăi viața având un sens clar, autentic și a face Binele pentru noi și Binele pentru alții este un privilegiu.
Uităndu-ne la felul în care a ajuns societatea, am putea spune despre voluntari că sunt o specie diferită de oameni, dar totuși,
a face voluntariat stă la îndemâna noastră, a tuturor.
Lumea noastră are mare nevoie de făcători de Bine.
Voluntariatul ne împlinește sufletește
și ne ajută să dobândim sau să amplifcăm virtuți umane excepționale, cum ar fi:
generozitatea, compasiunea, entuziasmul, responsabilitatea sau spiritul de ințiativă.
Pe lângă acestea, cei ce fac voluntariat mărturisesc faptul că
i-a ajutat să se cunoască mai bine pe ei înșiși.
Atitudinea de voluntar poate fi aplicată și în viața de zi cu zi.
Când facem voluntariat, este important să fim detașați de munca noastră și de rezultatele ei.
Chiar dacă nu suntem remunerați pentru efortul nostru, pentru a fi cu adevărat voluntari,
contează să nu așteptăm laudă, mulțumiri din partea celor ajutați sau orice alt fel de „plată”.
Totuși, există situații în care este posibil să ne fie oferite diverse pentru munca depusă.
În acest caz, putem accepta respectivele „ofrande”
dacă ne putem raporta la ele ca la un cadou neobligatoriu, opțional,
nu ca la o contravaloare a efortului nostru.
Putem să ne însușim această atitudine și să o folosim inclusiv în felul în care ne raportăm chiar și la mersul la serviciu, pentru care suntem plătiți.
Adică să ne raportăm la banii câștigați cu detașare, nu ca la un schimb.
„Şi doar acela este mare
care ştie să transforme vocea vântului într-un cântec
ce se aude şi mai alinător datorită dragostei sale.
Munca este dragostea scoasă la lumină.
Şi, dacă nu poţi să munceşti cu dragoste ci cu scârbă,
atunci mai bine părăseşte lucrul tău
şi aşează-te la poarta templului
spre a primi pomană de la cei care cu bucurie muncesc.”
„Profetul” – despre muncă, Khalil Gibran